DAE – rolul Dobânzii Anuale Efective în procesul de comparare a creditelor. Ce este dobanda anuala efectiva?
Rata dobânzii nu este un indicator suficient pentru a arăta care împrumut dintre mai multe opțiuni este mai avantajos. De aceea, Dobânda Anuală Efectivă (DAE) are un rol mult mai important decât cel estimativ – aceasta le oferă posibilitatea persoanelor care vor un credit să afle care sunt costurile exacte pe care trebuie să le plătească pentru viitorul împrumut.
DAE poate avea o valoare mai ridicată sau una mai scăzută, în funcție de perioada pe care se întinde creditul – cu cât este mai îndelungată, cu atât este mai mică dobânda anuală, în timp ce un termen scurt generează o DAE cu valoare foarte ridicată (așa cum se întâmplă la împrumuturile nebancare).
Ce implică DAE? Dobanda anuala efectiva formula
Exprimată ca procent (așa cum se întâmplă și cu rata dobânzii), Dobânda Anuală Efectivă cuprinde toate acele costuri pe care trebuie să le achite o persoană care solicită un împrumut. Este prezentă la orice fel de credit, valoarea sa fiind diferită în funcție de creditorul care o acordă, suma împrumutată și intervalul de timp pe care este oferit creditul.
Primul cost care este inclus în DAE este rata dobânzii, căreia i se alătură comisioanele de analiză a dosarului (este posibil ca anumiți creditori să nu perceapă un astfel de comision), taxa de procesare, suma datorată pentru acordarea împrumutului și comisionul perceput pentru interogarea bazei de date a Biroului de Credit.
Acestor comisioane și taxe li se adaugă și comisionul de administrare și o taxă care se aplică în fiecare lună la valoarea întregului sold. DAE mai include și prima de asigurare (de viață și pentru imobile), cu amendamentul că acestea vor fi incluse numai dacă pot fi cuantificate de către creditor. În caz contrar, acestea nu vor face parte din Dobânda Anuală Efectivă.
Există și unele costuri care nu vor fi înglobate în DAE; acestea sunt dobânda de penalizare, costurile datorate efectuării unor tranzacții specific în cazul anumitor tipuri de credite (auto, ipotecare, imobiliare, etc) și comisionul de plată în mod anticipat a împrumutului.
De ce este DAE atât de mare la creditele rapide?
Așa cum menționăm anterior, perioada de timp pe care este acordat împrumutul influențează masiv valoarea DAE. Cu cât este mai întins intervalul de creditare, cu atât este mai accesibilă Dobânda Anuală Efectivă. Din moment ce împrumuturile online nebancare se întind doar pe durata a câtorva zile, iar DAE este exprimată anual, valoarea rezultată este imensă. În realitate, suma de plată nu este atât de ridicată. Drept urmare, alege-ți creditul rapid pe o perioada pe care o poți suporta și rambursează-l cât mai repede!

Nu-i nimic rău în a cere un împrumut, cu condiția să fii dispus să te îndrepți către o companie de creditare care oferă servicii de calitate.