Cauți credite pentru restanțieri și rău-platnici?
Atunci când iei un credit te gândești ce faci dacă nu poți să îl plătești. Însă, de foarte multe ori se întâmplă ca și cele mai bine puse la punct planuri să eșueze. Fie treci printr-o perioadă mai proastă, fie faci niște investiții care te fac să pierzi foarte mulți bani, ai ajuns în situația de a nu putea să plătești niște rate. Iar dacă banca se uită în altă parte la prima abatere, după ce întârzii de trei ori cu plata intri în Biroul de Credite. Asta înseamnă că nu mai poți să iei un credit cel puțin 5 ani, până când se prescrie.
IFN credite pentru rău platnici
Însă ce faci dacă ai nevoie urgentă de bani în acești 5 ani? Ei bine, chiar dacă ești considerat rău-platnic și ai avut restanțe la bancă în trecut, acum poți să iei un împrumut online de la un IFN. Instituțiile Financiare Nebancare sunt mult mai relaxate atunci când vine vorba de oferirea creditelor, în special dacă a trecut mult timp de la comiterea greșelii. Dacă acum ai o adeverință care dovedește că ești plătit lunar, poți să iei cu ușurință un împrumut pe net.
Cum iei un credite pentru restanțieri
Împrumuturile onlinee se iau, de altfel, foarte ușor. Completezi o cerere la instituția de unde vrei să te împrumuți, aduci o adeverință de venit de la locul de muncă sau accepți să se facă o interogare la ANAF pentru a se vedea ce salariu ai și apoi aștepți banii. Trebuie să fii cetățean român și să ai peste 18 ani pentru a te califica pentru un împrumut nebancar. Însă, nu există alte constrângeri care să te împiedice să iei un împrumut simplu și rapid atunci când ai nevoie urgentă de bani.
Online credite urgente pentru restanțieri
Mai poți, de asemenea, să iei un credit prin telefon sau online, în special dacă ai mai luat bani cu împrumut de la IFN-l ales de tine. Acestea sunt valabile și pentru cei care au un credit score negativ, ai avut restanțe și au intrat în Biroul de Credite. În cazul în care ai o problemă urgentă și nu te poți deplasa la un sediu al unui IFN, poți să optezi pentru această variantă mult mai simplă și mai elegantă. Însă, ai nevoie de aceleași acte, inclusiv adeverința de venit. Totuși, tot este mult mai simplu să iei un împrumut online IFN decât un credit clasic, deoarece nu ai nevoie de atât de multe acte și nici nu vei avea dobânda mai mare pentru că ai avut la un moment dat câteva restanțe.
Un împrumut pe internet poate fi ca o gură de aer atunci când ai nevoie urgentă de bani. Dacă ai avut restanțe în plata ratelor unui credit și ai intrat în Biroul de Credit, atunci nu poți să iei un credit clasic. Poți, însă, să iei un împrumut cu dobândă mică și perioadă de rambursare mai flexibilă. De asemenea, dacă ai nevoie de o sumă mică de bani, la IFN nu te va obliga nimeni să iei o sumă mai mare doar pentru că acesta este pragul impus de bancă. Împrumuturile sunt mult mai pliate pe nevoile oamenilor decât creditele clasice.
Pentru a împrumuta bani urgent în majoritatea situațiilor, cea mai bună opțiune este de multe ori să solicitați un împrumut online de la un portofoliu de IFN