Eliberarea creditelor rapide – informații utile și importante

Credite nebancare deja sunt arhicunoscute pe piața de împrumuturi, fiind accesate de un număr din ce în ce mai mare de persoane. Grație caracteristicilor prezentate (despre care vom discuta în cele ce urmează) spectrul celor care le pot accesa este cu mult mai larg decât în cazul împrumuturilor bancare. Însă, un astfel de credit nu este avantajos pentru toată lumea, ceea ce determină asumarea unor riscuri în mod conștient de către beneficiari.

Cât de avantajoase sunt creditele cu rambursare rapidă?

Principalul avantaj este reprezentat de modul de accesare – online, de pe telefon, tabletă sau computer. Nu sunt necesare venituri foarte mari (salariul minim pe economie permite obținerea unui împrumut nebancar), iar anumiți creditori oferă bani și celor fără o sursă de venituri dintre cele considerate tradiționale (salariu și pensie). În plus, unele societăți nebancare oferă primul credit fără ca acesta să fie purtător de dobândă – un real avantaj pentru persoanele aflate în dificultate financiară și care nu își permit să plătească bani în plus la rambursare.

Lista beneficiilor continuă cu posibilitatea de a obține un nou credit (după returnarea primului) fără să mai fie necesară completarea unui nou formular de solicitare împrumut. Împrumutatul se va loga în contul deschis pe platforma de creditare și doar va apăsa un buton care o să îi ofere un nou credit. Mai mult decât atât, acesta poate obține o sumă mai mare la următoarea solicitare, iar suma poate crește pe măsură ce sunt returnate împrumuturile contractate anterior.

De asemenea, un credit rapid online nu este restricționat în privința modului de utilizare, așa că poate fi folosit în orice problemă financiară. Limita de vârstă este cuprinsă între 18 și 70 de ani, astfel că de acest gen de împrumut pot profita atât tinerii, cât și pensionarii. Modalitatea de virare a banilor este variată, așa că solicitanții pot să primească suma solicitată atât în cont, pe card sau în numerar, la bancă, la poștă sau acasă.

Ce riscuri implică un credit nebancar pe termen scurt?

Riscurile sunt pe măsura avantajelor, dar acestea nu trebuie să îi sperie pe cei care au nevoie urgentă de bani. Ci doar să îi facă să fie mai atenți la momentul în care vor solicita un astfel de împrumut. Se poate spune cu certitudine că un credit pe termen scurt IFN nu este o opțiune viabilă pentru persoanele care nu au venituri constante (indiferent de natura lor). Orice întârziere la plata împrumutului echivalează cu creșterea sumei datorate.

Companiile nebancare aplică dobânzi pentru orice întârziere care nu este anunțată și pentru care nu este solicitată o cerere întemeiată de prelungire a termenului de plată. Totodată, fiecare solicitare de extindere a creditului implică o plată suplimentară (care echivalează cu valoarea dobânzii de până atunci, în cele mai multe cazuri). Cel mai periculos lucru care i se poate întâmpla unei persoane care s-a împrumutat de bani pe termen scurt la IFN-uri și nu returnează banii este să i se facă raport de înscriere în Biroul de Credit.

În urma acestei proceduri i se va impune o restricție la creditare (pe orice tip de împrumut) de până la 4 ani. Cu toate că, deși societățile bancare nu îi vor oferi credite în timpul acestei perioade, tot companiile nebancare îl pot ajuta, prin intermediul creditelor IFN pentru restanțieri. Așadar, împrumută bani doar dacă îi poți da înapoi!