împrumuturile rapide nebancare

Credite de la instituții nebancare – de ce sunt o alegere atât de preferată?

Împrumuturile online nu sunt tocmai o noutate, nici la noi în țară, nici în alte țări. Dovadă că, peste tot în lume, orice om se poate confrunta, la un moment dat, cu o dificultate financiară. Cheltuieli neprevăzute care să îți dea bugetul peste cap pot apărea oricând și atunci, în loc să renunți la alte lucruri la fel de importante pentru tine sau care nu suportă nici ele amânare, le poți achita pe toate, inclusiv, pe cele neprevăzute, cu un împrumut pe net.

Acordat 100% online

Împrumutul se obține simplu și, după cum sugerează și numele, repede. Însă este bine să îl returnezi cât poți de repede, pentru a reduce la minimum dobânda de împrumut. Și, bineînțeles, pentru a te elibera de datorii. Este, cu alte cuvinte, soluția ideală pentru a evita să te mai împrumuți de la prieteni sau de la părinți, evitând comentariile răutăcioase sau privirile date peste cap.

De unde vin împrumuturile nebancare?

Am precizat deja că acest tip de împrumut este comun pe foarte multe piețe financiare. În România, de pildă, conceptul a fost împrumutat de pe piața americană, unde se regăsește sub denumirea de cash advance sau payady loan. La origine, semnifică o formă de finanțare urgentă cu restituire chiar în ziua în care cel care se împrumută își primește venitul lunar. Altfel spus, un credit până la salariu, achitat chiar în ziua salariului.

La noi în țară, termenul este ceva mai permisiv, în sensul că a fost extins către orice tip de finanțare din portofoliul unui IFN, finanțare cu termeni mult mai avantajoși decât ai împrumutului bancar tradițional.

Așadar, împrumutul pe internet nu se obține de la o bancă, ci de la un IFN, adică o instituție financiară nebancară. Acesta din urmă, deși înscris în baza de date a Băncii Naționale și monitorizat de către aceasta, funcționează complet independent de băncile tradiționale (și ele monitorizate de Banca Națională a României). Având în vedere statutul și forma de reglementare a IFN-urilor, este clar că sunt companii legale. Cei care se miră de cât de flexibile și permisive sunt regulile de creditare impuse de o astfel de companie trebuie, așadar, să știe că este perfect legal să se împrumute printr-un IFN.

Specificul creditului online

otul sună foarte bine până aici, însă vom prezenta situația în detaliu. Dacă este să identificăm vreo limitare pe care IFN-ul o poate aduce, aceasta ține de suma pe care ai posibilitatea să o împrumuți. Cât de mare sau de mic este împrumutul depinde, în primul rând, de venitul lunar al solicitantului.

Chiar dacă suma este limitată, detaliul ăsta poate fi în avantajul clientului care, oricum, trebuie să o returneze până la salariu. Perioada de rambursare este relativ mică mai ales în cazul celor care se împrumută de la acel IFN pentru prima dată. Ulterior, pentru noi credite online, este posibil să beneficiezi de o perioadă extinsă de returnare a împrumutului.

Pe scurt, spre deosebire de împrumutul tradițional la bancă, creditul nebancar la IFN este limitat ca sumă și ca perioadă de returnare. Altfel, beneficiile pentru client sunt extrem de multe:

  • Poți aplica extrem de rapid;
  • Nu trebuie decât să furnizezi niște informații online și să faci o cerere;
  • Împrumuturile se pot acorda chiar și în decurs de 24 de ore, în anumite situații chiar cu răspuns pe loc;
  • Ai parte de confort sporit în orice etapă a procesului de aplicare și de primire a banilor;
  • Poți obține bani simplu, ușor și repede, de mai multe ori, furnizând doar un act de identitate și o adeverință de venit (unele IFN-uri pot solicita și acte adiționale).

Peste toate acestea, te poți bucura de un tratament corect și de maximum de confidențialitate. Nimeni nu îți va cere socoteală în legătură cu modul în care alegi să utilizezi banii împrumutați, după cum nimeni nu îți condiționează acordarea împrumutului de motivul inițial pentru care încerci să îl obții. Totul se petrece repede și nimeni nu trebuie să știe despre acest împrumut, în afară de tine și de IFN-ul de la care te-ai împrumutat.

Ce alte avantaje îți oferă un împrumut?

Cât de simplu, ușor și rapid poți obține banii este deja mai mult decât evident. Însă un alt avantaj major care te va bucura îl reprezintă faptul că poți obține acești bani și dacă istoricul tău de creditare nu este tocmai impecabil.

Bineînțeles, nu poți avea datorii extrem de mari și să te aștepți să primești cu încredere un nou credit. Însă chiar dacă istoricul tău nu este prea curat și ai și anumite datorii la activ, tot ai șanse foarte mari să ți se acorde împrumutul.

După confidențialitate și acceptarea unui istoric de datorii, un alt avantaj deloc de ignorat este transparența. Ca în cazul oricărei alte instituții financiare, IFN-ul, deși e o instituție nebancară, are obligativitatea – pe care o și pune în practică, de altfel – de a-ți aduce la cunoștință absolut toate taxele, chiar înainte de a solicita împrumutul.

Credite nebancare online

Dobânda, comisioanele, orice alte taxe ar putea apărea, toate îți vor fi puse la dispoziție, indiferent dacă ai ales să aplici online sau ai fost personal până la sediul lor.

Practic, dacă ai găsit oferta online, ai citit termenii și ești de acord cu ei, nu trebuie decât să completezi formularul cu toate datele solicitate – care nu sunt deloc multe – și să începi deja să îți faci planurile pentru cum vei utiliza acel împrumut online. Pentru că banii nu vor întârzia să apară!


Aceste împrumuturi vă pot ajuta să obțineți banii de care aveți nevoie pentru a vă acoperi facturile și cheltuielile care pot fi urgente.